Spaghetti cu zucchini, spanac, bacon de curcan si rosii dulci

Spaghetti cu zucchini, bacon, spanac si rosii dulci

Bine ati revenit pe blogul nostru!

Trebuie sa va marturisesc ceva! Nu , nu …nu e nimic grav! E doar o preferinta personala, pe care multi nu o inteleg. Nu imi place iarna! Huhhh, am zis-o, hahaha! Cunosc prea bine toate frumusetile si avantajele iernii, insa nu imi place frigul si sincer, prefer gustul verii. Desi felurile decadente de Craciun sunt un rasfat culinar, aromele proaspete ale verii sunt preferatele mele.

Ultimele noastre retete au fost in ton cu vremea de afara, cu perioada sarbatorilor si a concediilor de iarna. Oricat de frumoasa si de linistita ar fi fost aceasta perioada, imi doresc sa vina vara, sau macar primavara!

Aceste spaghetti ma duc cu gandul la o seara de iunie. Prospetimea acestui fel este data de feliile crocante de zucchini si rosiile dulci, iar baconul de curcan confera o aroma subtila si nemaipomenita! Pastele sunt gata in maxim 15 minute, este deci o reteta perfecta pentru pranz sau cina!

Ingrediente:

— 250 – 300 gr spaghete
— 100 gr bacon de curcan | puteti folosi si bacon de porc
— 1 zucchini mediu
— cateva rosii cherry dulci
— 100 gr spanac proaspat
— ulei de masline
— sare, piper, fulgi de chili
— parmezan ras/fulgi

Mod de preparare:

Fierbem spaghetele (conform indicatiilor de pe pachet) intr-o oala potrivita cu multa apa si sare.
Timp ce spaghetele stau la “inmuiat” la jacuzzi-ul improvizat, pregatim celelalte ingrediente. Zucchiniul il spalam si il feliem rondele (cu o grosime de ca. 1 cm). Prajim apoi baconul de curcan, taiat cubulete, in foarte putin ulei de masline. Adaugam feliile crocante de zucchini, mai apoi spanacul si mai lasam totul pe foc un maxim de 4 minute. Asezonam totul cu sare, piper si fulgi de chili.

Cand spaghetele sunt fierte al-dente, se strecoara de apa si se adauga la mixul din tigaie. Acum a sosit si momentul rosiilor dulci, pe care le spalam, le taiem in jumatati sau sferturi si le adaugam la spaghetti.

Servim in farfurii adanci, cu fulgi de parmezan si cativa stropi de ulei de masline deasupra.

Mmmmm, pofta buna!!!

Pofta buna!

Courgetti cu ardei si vinete

Courgetti cu ardei si vinete
Courgetti cu ardei si vinete

Courgetti?Adica acele (cica) spaghete trendy, despre care se vorbeste peste tot?  Nu multumesc, mai bine raman eu la spaghetele mele, cu care m-am obisnuit! If it aint broken, don’t fix it! Ce atat fas-mas, ca faina, ca gluten…

Da, courgetti este un fake si un remake dupa bine cunoscutele spaghete, insa aceste “paste” din dovlecei sau zucchini sunt enervante doar pana le gustam. Apoi uitam de gandurile dezaprobatoare si critice si ne dam seama ca acest courgetti ‘prefacut’ nu poate, dar mai ales, nu vrea sa inlocuiasca pastele noastre iubite. Courgetti se vrea o alternativa pentru cei ce isi doresc ceva nou, usor, interesant si sanatos.

Pe mine ma tot rontaia curiozitatea, insa aveam impresia ca singura modalitate de a obtine aceste spaghete din dovlecei era un dispozitiv cam scump si greu de gasit. Asa ca mi-am pus pofta-n cui si am uitat de courgetti. Asta pana sa descopar o ustensila absolut geniala: curatatorul de legume julienne! EVRIKA! Singurul lucru la care a trebuit sa  renunt, sunt acele bucle jucause, care se obtin folosind acel spiromat greu de gasit. Good enough!

Courgetti pot fi servite cu sos Bolognese, Milanese, cu carne, cu legume, cu sosuri exotice sau extrem de banale. Gustul dovleceilor este neutru, deci poate fi completat si pus in valoare de o multime de arome.

Ingrediente pentru 2 persoane:

— 2 dovlecei medii, aprox. 250gr de persoana
— 1 ceapa mica
— 2 catei de usturoi
— 1/2 ardei kapia, cuburi
— 1/2 vanata medie, cuburi
— 1 lingura de ulei de masline
— marar, parmezan ras
— sare, piper, pasta de ardei iuti

Mod de preparare:

Curatam ceapa si usturoiul, le tocam cat mai marunt. Apoi curatam dovleceii de coaja si cu ajutorul curatatorului julienne, “formam” spaghetele noastre vegetale. Jumatatea de ardei kapia si jumatatea de vanata se taie cubulete mici.

Calim ceapa si usturoiul, adaugam cubuletele de ardei si vinete si le prajim timp de 2-3 minute, amestecand din cand in cand. Apoi adaugam peste legumele sotate spaghetele noastre de dovlecei si amestecam cu grija. Lasam totul pe foc maxim 5-6 minute. Asezonam si servim cu fulgi de parmezan.

Iata o reteta über-usoara, fresh, deloc costisitoare si foarte sanatoasa. Investiti intr-un curatator julienne (perfect si pentru morcovi, castraveti, ornamente etc.) sau poate chiar intr-un spiromat!

Dupa cum v-am spus aceste “paste” pot fi combinate cu carne, legume si sosuri de tot felul. In cazul nostru dovleceii s-au inmuiat alaturi de legumele din tigaie. In cazul in care nu doriti sa serviti totul sub forma de 134-in-1 si amestecat, ci cu sos deasupra, puteti sa fierbeti courgetti in apa putin sarata timp de 1 minut la foc mic.

Pofta buna!

Courgetti!