Supa crema de conopida in stil marocan

Supa crema de conopida in stil marocan

Trebuie sa recunosc ca am fost putin reticent cand am citit prima oara aceasta reteta, insa odata cu schimbarea brusca de temperatura si frigul, parca de martie, am simtit nevoia de ceva reconfortant – un rasfat pentru simturi, un fel mai condimentat, o supa crema mai deosebita.

Condimentele din aceasta reteta se imbina perfect, creand astfel un dish complex, mult mai sofisticat decat pare la prima vedere. Servita cu seminte sau nuci prajite (seminte de dovleac, floarea soarelui sau chiar migdale) aceasta supa crema e un deliciu deosebit. Pentru mine, are statut de comfort food. Absolut!

Ingrediente pentru ca. 4 portii de supa:

— 1 conopida – 750 gr
— 1 lingurita de scortisoara
— 1/2 lingurita de chimen macinat
— coriandru macinat dupa gust – noi am folosit un varf de cutit
— 2 linguri ulei de masline
— 1 lingura pasta de ardei (iute, daca biruiti 😉 )
— 1 litru de supa de legume (sau 2 cuburi de concentrat de supa la 1 litru de apa)
— piper, sare
— *optional: seminte de dovleac, floarea soarelui, migdale, crutoane

Mod de preparare:

Macinam condimentele (daca nu avem varianta macinata) si le adaugam intr-o oala langa florile de conopida, curatate si spalate si cele doua linguri de ulei de masline. Prajim totul aproximativ 2 – 3 minute dupa care adaugam supa de legume. Daca folositi cuburi pentru a obtine supa, va recomand sa folositi 1 litru de apa clocotita in care dizolvati cele doua cuburi de concentrat de supa.

Fierbem supa pana conopida devine moale. Pentru a obtine cremozitatea specifica acestei supe, adaugam totul in blender si zbrrrm-zbrrmm, pana totul devine silky si omogen.

Lasati supa sa se raceasca putin, dupa care adaugati semintele prajite, un strop de smantana grasa si savurati lingura, dupa lingura, dupa lingura…. 🙂

Pofta buna!

collagekonopidda

Zucchini rotund umplut cu orez aromat si somon

3
Zucchini rotund umplut cu orez aromat si somon

Aceasta reteta nu a fost planuita, gandita sau editata. Nu are o poveste anume, nu ne leaga de aminitiri din copilarie sau de intamplari hazlii. Este doar o reteta, pe cat de simpla, pe atat de delicioasa.
Sa nu va lasam chiar fara nicio explicatie, iata cum au luat nastere aceste mingiute de zucchini umplute cu arome si texturi.

Povestea incepe intr-o seara quasi tarzie, in care am fugit pana la cel mai apropiat magazin alimentar sa cumparam lapte, iaurt si ceva de rontait. Ne-am nimerit in acelasi timp, in acelasi loc cu trei zucchini durdulii si a fost dragoste la prima vedere. Nu ne-am gandit la o umplutura anume sau vreo combinatie de gusturi, pur si simplu am luat cei 3 zucchini si ne-am indreptat spre casa.

Umplutura este o combinatie de orez brun, zucchini, ceapa verde, ciuperci si susan negru. Peste aceasta umplutura am asezat niste feliute mici de somon afumat, ramase de la un toast absolut delicios cu avocado, somon si rucola.

Iata ingredientele si modul de preparare!

Ingrediente pentru 2-3 portii:

  • 3 zucchini, varianta rotunda (noi am gasit la LIDL)
  • 100 gr orez brun
  • 3 fire de ceapa verde
  • 150 gr ciuperci Champignon
  • susan negru
  • somon afumat | filé
  • sare, piper, cimbru, marar
  • ulei masline

Mod de preparare:

Intr-o oala potrivita fierbem orezul brun. Spalam si curatam ceapa verde, o taiem rondele si o calim in putin ulei de masline. Adaugam ciupercile Champignon taiate cubulete mai mici si asezonam totul cu sare si piper. Pentru o nota aparte adaugam putin cimbru proaspat.

Daca va place mancarea putin mai iute, folositi putin din pasta preferata de ardei iute. Intre timp a fiert si orezul, asa ca il vom scurge si adauga la ciuperci. Innebunim totul cu un pumn de seminte de susan negru (acest pas este optional).

Spalam zucchini, taiem “capacul”, apoi scobim cu grija interiorul folosind o lingura. Umplem ‘mingiutele’ de zucchini cu amestecul de orez cu ciuperci, acoperim mixul cu niste bucatele de somon, marar proaspat si capturam aromele punand capacele,  tot din zucchini :).

Asezam zucchini umpluti intr-o tava / intr-un vas de cuptor uns cu putin ulei de masline (puteti unge chiar si exteriorul celor 3 zucchini cu foarte putin ulei) si dam totul la cuptor la ca. 180°C pentru 40-50 minute.

collagezucchini
Zucchini rotunzi deliciosi

Serviti acesti zucchini durdulii alaturi de o salata fresh!

Va dorim pofta buna!

Supa de bere neagra si branza cheddar

Supa 'decorata' cu bucatele de bacon crocant
Supa ‘decorata’ cu bucatele de bacon crocant

Cu un an in urma, ghidati de o curiozitate profunda, am servit prima noastra supa de bere cu cheddar. Atmosfera restaurantului tip concept si muzica relaxanta au transformat aceasta experienta intr-una unica, marcata de gustul pregnant al cheddar-ului si notele subtile de un dulceag-amarui al berii.

Am ales sa impartim o portie, neintuind ce va urma. Dupa prima lingura am realizat ca se va da o lupa apriga pentru fiecare imbucatura. Desi am incercat sa savuram supa picatura cu picatura si lingura cu lingura, farfuria s-a golit in maxim doua minute. E de prisos sa spun, ca am mai comandat o portie.

Berea neagra si branza cheddar formeaza baza acestei supe iesite din tiparul supelor cunoscute. Mixul de legume, precum si nucsoara proaspata transforma o supa banala, intr-o experienta culinara greu de uitat!

Ingrediente pentru 2 persoane:

— 500 ml bere neagra
— 100 gr branza cheddar
— 2 morcovi
— 1 pastarnac
— 1/2 praz
— 2 catei usturoi
— 1 lingurita pasta de ardei
— 1 lingura de faina
— 300 ml supa de pui sau de legume
— 150 ml smantana lichida
— ulei de masline
— sare, piper, nucsoara
— sunca feliata (prajita la cuptor pentru topping)

Mod de preparare:

Tocam morcovii, pastarnacul, prazul si usturoiul foarte fin (noi le-am dat prin blender) dupa care sotam legumele, timp de 3 minute,  in putin ulei de masline. Stingem baza supei cu berea neagra, asteptam sa dea in clocot si completam cu supa de pui / legume. Condimentam cu sare, piper, pasta de ardei si nucsoara proaspat macinata.

Lasam supa sa fiarba 20 de minute dupa care adaugam smantana imbogatita cu faina. Dupa inca 5 minute de fierbere, e randul bucatilor de cheddar. Amestecam continuu lasand branza sa se topeasca si sa ingroase supa.collagesupDecoram farfuria cu sunca crocanta si un firicel de cimbru proaspat.

Supa de bere neagra cu cheddar si topping de bacon
Supa de bere neagra cu cheddar si topping de bacon

Va dorim pofta buna !

Somon cu crusta de susan si legume la cuptor

SOMON

Hello, dragi aventurieri!

Am revenit cu o reteta foarte gustoasa si sanatoasa, gata in cel mult jumatate de ora: somon cu crusta de susan, chipsuri din cartofi dulci, morcovi copti si broccoli. Suna bine? Va asigur ca este cina ideala, are un caracter de “comfort food“, dar si ingrediente sanatoase.

Ingrediente pentru 2 persoane:

— 400 gr somon (2 felii á cate 200 gr)
— 50 gr susan alb
— 2 cartofi dulci
— 5-6 morcovi noi (mai subtiri)
— 1 broccoli | ca. 400 gr
— sare, piper, cimbru
— zeama de lime/lamaie
— ulei de masline, unt
— parmezan *optional*

Mod de preparare:

Incepem cu inceputul, adica cu cartofii dulci si morcovii. Cu ajutorul unei perii spalam foarte bine legumele. Cartofii dulci ii taiem in fasii cu o grosime de ca. 1,5 cm, iar morcovii in jumatati (in cazul in care aveti morcovi tineri si subtiri puteti sa ii lasati intregi). Punem legumele pe o tava tapetata cu hartie de copt, le stropim cu ulei de masline, le asezonam cu sare si piper si dam totul la cuptorul preincalzit pentru 25-30 minute.

morchi
Morcovi si cartofi dulci ready for the oven!

Spalam bucatile de somon, le uscam cu hartie de bucatarie si le ungem cu foarte putin ulei de masline. Condimentam cu sare si piper, apoi presaram susanul pe partea fara piele, apasand putin cu degetele.

Desfacem broccoli in buchetele potrivite si spalam cu grija. Intr-o oala potrivita punem apa la fiert, adaugam sare, apoi cand apa incepe sa fiarba adaugam buchetelele de broccoli. Fierbem totul max. 4 minute, altfel broccoliul se va inmuia si isi va pierde calitatile nutritive. Scoatem broccoliul direct intr-un vas cu apa cu gheata, sa oprim procesul de fierbere.

Topim putin unt intr-o tigaie si prajim bucatile de somon. Frigem somonul aproximativ 3 minute pe fiecare parte, pana capata o culoare roz pal. Scoatem bucatile de peste, iar in locul lor adaugam broccoliul in putinul unt ramas in tigaie. Scuturam tigaia de cateva ori, cat sa capete fiecare buchet de broccoli un iz dulceag de unt.

Scoatem cartofii dulci si morcovii de la cuptor si aranjam totul in farfurie. Stropim pestele cu putina zeama de lime sau lamaie. Noi am ‘innebunit’ broccoliul si cu niste fulgi random de parmezan.

somon2
Cina minimalista cu un gust deosebit!

Dupa cum v-am spus, e gata cat ai spune “somon” 🙂

Va dorim pofta buna!

Spaghetti cu zucchini, spanac, bacon de curcan si rosii dulci

Spaghetti cu zucchini, bacon, spanac si rosii dulci

Bine ati revenit pe blogul nostru!

Trebuie sa va marturisesc ceva! Nu , nu …nu e nimic grav! E doar o preferinta personala, pe care multi nu o inteleg. Nu imi place iarna! Huhhh, am zis-o, hahaha! Cunosc prea bine toate frumusetile si avantajele iernii, insa nu imi place frigul si sincer, prefer gustul verii. Desi felurile decadente de Craciun sunt un rasfat culinar, aromele proaspete ale verii sunt preferatele mele.

Ultimele noastre retete au fost in ton cu vremea de afara, cu perioada sarbatorilor si a concediilor de iarna. Oricat de frumoasa si de linistita ar fi fost aceasta perioada, imi doresc sa vina vara, sau macar primavara!

Aceste spaghetti ma duc cu gandul la o seara de iunie. Prospetimea acestui fel este data de feliile crocante de zucchini si rosiile dulci, iar baconul de curcan confera o aroma subtila si nemaipomenita! Pastele sunt gata in maxim 15 minute, este deci o reteta perfecta pentru pranz sau cina!

Ingrediente:

— 250 – 300 gr spaghete
— 100 gr bacon de curcan | puteti folosi si bacon de porc
— 1 zucchini mediu
— cateva rosii cherry dulci
— 100 gr spanac proaspat
— ulei de masline
— sare, piper, fulgi de chili
— parmezan ras/fulgi

Mod de preparare:

Fierbem spaghetele (conform indicatiilor de pe pachet) intr-o oala potrivita cu multa apa si sare.
Timp ce spaghetele stau la “inmuiat” la jacuzzi-ul improvizat, pregatim celelalte ingrediente. Zucchiniul il spalam si il feliem rondele (cu o grosime de ca. 1 cm). Prajim apoi baconul de curcan, taiat cubulete, in foarte putin ulei de masline. Adaugam feliile crocante de zucchini, mai apoi spanacul si mai lasam totul pe foc un maxim de 4 minute. Asezonam totul cu sare, piper si fulgi de chili.

Cand spaghetele sunt fierte al-dente, se strecoara de apa si se adauga la mixul din tigaie. Acum a sosit si momentul rosiilor dulci, pe care le spalam, le taiem in jumatati sau sferturi si le adaugam la spaghetti.

Servim in farfurii adanci, cu fulgi de parmezan si cativa stropi de ulei de masline deasupra.

Mmmmm, pofta buna!!!

Pofta buna!