Zucchini rotund umplut cu orez aromat si somon

3
Zucchini rotund umplut cu orez aromat si somon

Aceasta reteta nu a fost planuita, gandita sau editata. Nu are o poveste anume, nu ne leaga de aminitiri din copilarie sau de intamplari hazlii. Este doar o reteta, pe cat de simpla, pe atat de delicioasa.
Sa nu va lasam chiar fara nicio explicatie, iata cum au luat nastere aceste mingiute de zucchini umplute cu arome si texturi.

Povestea incepe intr-o seara quasi tarzie, in care am fugit pana la cel mai apropiat magazin alimentar sa cumparam lapte, iaurt si ceva de rontait. Ne-am nimerit in acelasi timp, in acelasi loc cu trei zucchini durdulii si a fost dragoste la prima vedere. Nu ne-am gandit la o umplutura anume sau vreo combinatie de gusturi, pur si simplu am luat cei 3 zucchini si ne-am indreptat spre casa.

Umplutura este o combinatie de orez brun, zucchini, ceapa verde, ciuperci si susan negru. Peste aceasta umplutura am asezat niste feliute mici de somon afumat, ramase de la un toast absolut delicios cu avocado, somon si rucola.

Iata ingredientele si modul de preparare!

Ingrediente pentru 2-3 portii:

  • 3 zucchini, varianta rotunda (noi am gasit la LIDL)
  • 100 gr orez brun
  • 3 fire de ceapa verde
  • 150 gr ciuperci Champignon
  • susan negru
  • somon afumat | filé
  • sare, piper, cimbru, marar
  • ulei masline

Mod de preparare:

Intr-o oala potrivita fierbem orezul brun. Spalam si curatam ceapa verde, o taiem rondele si o calim in putin ulei de masline. Adaugam ciupercile Champignon taiate cubulete mai mici si asezonam totul cu sare si piper. Pentru o nota aparte adaugam putin cimbru proaspat.

Daca va place mancarea putin mai iute, folositi putin din pasta preferata de ardei iute. Intre timp a fiert si orezul, asa ca il vom scurge si adauga la ciuperci. Innebunim totul cu un pumn de seminte de susan negru (acest pas este optional).

Spalam zucchini, taiem “capacul”, apoi scobim cu grija interiorul folosind o lingura. Umplem ‘mingiutele’ de zucchini cu amestecul de orez cu ciuperci, acoperim mixul cu niste bucatele de somon, marar proaspat si capturam aromele punand capacele,  tot din zucchini :).

Asezam zucchini umpluti intr-o tava / intr-un vas de cuptor uns cu putin ulei de masline (puteti unge chiar si exteriorul celor 3 zucchini cu foarte putin ulei) si dam totul la cuptor la ca. 180°C pentru 40-50 minute.

collagezucchini
Zucchini rotunzi deliciosi

Serviti acesti zucchini durdulii alaturi de o salata fresh!

Va dorim pofta buna!

Courgetti cu ardei si vinete

Courgetti cu ardei si vinete
Courgetti cu ardei si vinete

Courgetti?Adica acele (cica) spaghete trendy, despre care se vorbeste peste tot?  Nu multumesc, mai bine raman eu la spaghetele mele, cu care m-am obisnuit! If it aint broken, don’t fix it! Ce atat fas-mas, ca faina, ca gluten…

Da, courgetti este un fake si un remake dupa bine cunoscutele spaghete, insa aceste “paste” din dovlecei sau zucchini sunt enervante doar pana le gustam. Apoi uitam de gandurile dezaprobatoare si critice si ne dam seama ca acest courgetti ‘prefacut’ nu poate, dar mai ales, nu vrea sa inlocuiasca pastele noastre iubite. Courgetti se vrea o alternativa pentru cei ce isi doresc ceva nou, usor, interesant si sanatos.

Pe mine ma tot rontaia curiozitatea, insa aveam impresia ca singura modalitate de a obtine aceste spaghete din dovlecei era un dispozitiv cam scump si greu de gasit. Asa ca mi-am pus pofta-n cui si am uitat de courgetti. Asta pana sa descopar o ustensila absolut geniala: curatatorul de legume julienne! EVRIKA! Singurul lucru la care a trebuit sa  renunt, sunt acele bucle jucause, care se obtin folosind acel spiromat greu de gasit. Good enough!

Courgetti pot fi servite cu sos Bolognese, Milanese, cu carne, cu legume, cu sosuri exotice sau extrem de banale. Gustul dovleceilor este neutru, deci poate fi completat si pus in valoare de o multime de arome.

Ingrediente pentru 2 persoane:

— 2 dovlecei medii, aprox. 250gr de persoana
— 1 ceapa mica
— 2 catei de usturoi
— 1/2 ardei kapia, cuburi
— 1/2 vanata medie, cuburi
— 1 lingura de ulei de masline
— marar, parmezan ras
— sare, piper, pasta de ardei iuti

Mod de preparare:

Curatam ceapa si usturoiul, le tocam cat mai marunt. Apoi curatam dovleceii de coaja si cu ajutorul curatatorului julienne, “formam” spaghetele noastre vegetale. Jumatatea de ardei kapia si jumatatea de vanata se taie cubulete mici.

Calim ceapa si usturoiul, adaugam cubuletele de ardei si vinete si le prajim timp de 2-3 minute, amestecand din cand in cand. Apoi adaugam peste legumele sotate spaghetele noastre de dovlecei si amestecam cu grija. Lasam totul pe foc maxim 5-6 minute. Asezonam si servim cu fulgi de parmezan.

Iata o reteta über-usoara, fresh, deloc costisitoare si foarte sanatoasa. Investiti intr-un curatator julienne (perfect si pentru morcovi, castraveti, ornamente etc.) sau poate chiar intr-un spiromat!

Dupa cum v-am spus aceste “paste” pot fi combinate cu carne, legume si sosuri de tot felul. In cazul nostru dovleceii s-au inmuiat alaturi de legumele din tigaie. In cazul in care nu doriti sa serviti totul sub forma de 134-in-1 si amestecat, ci cu sos deasupra, puteti sa fierbeti courgetti in apa putin sarata timp de 1 minut la foc mic.

Pofta buna!

Courgetti!

Supa crema “un-doi-trei” – In the mix cartofi, ciuperci, dovlecei si telina

Supa crema cartofi, ciuperci, dovlecei si telina
Supa crema cartofi, ciuperci, dovlecei si telina

Incep prin a va spune, ca titlul nu se refera la vreun cantec de copii sau proba de microfon, ci la timpul in care puteti prepara aceasta supa crema minunata. Este o reteta inventata pe loc si din nevoia de a folosi niste legume care stateau sa ‘lesine’ din cauza caniculei din ultimele zile. Si da, va aud gandurile : “Supa pe caldura asta?” DA, supa pe caldura asta! Este o supa satioasa care poate fi servita fierbinte, calduta sau chiar rece.
Intr-un cos de legume am avut asa: 4 cartofi noi mari, 8 ciuperci Champignon, 2 dovlecei si cam un sfert de telina, ce a ramas de la o salata fresh de telina cu morcovi, mere si nuci.
Am mancat de nenumarate ori supa cu cartofi si telina, poate si cartofi cu ciuperci, dar niciodata cu dovlecei. Recunosc, am fost tare curioasa. Dovleceii au un gust relativ neutru, asa ca m-am gandit sa incerc, fie ce-o fi! Iata ce mi-a iesit 🙂

Ingrediente pentru 3-4 portii:

— 4 cartofi mai mari
— 8 ciuperci Champignon
— 1/4 telina
— 2 dovlecei medii
— 1 ceapa mica
— 30-40 gr smantana
— sare, piper, nucsoara, cimbru, marar
— 2-3 felii de paine
— 3 linguri de ulei de masline

Mod de preparare:

1. – Incepem cu cea mai grea si cea mai lunga parte: curatarea legumelor.

2. – Dupa ce am curatat legumele, le trecem sub jetul de apa rece, sa se racoreasca un pic, apoi ciop-ciop-ciopartim totul in bucatele bite-size.
Curatam si ceapa si o tocam cubulete mici. Intr-o oala potrivita calim ceapa in 2-3 linguri de ulei, apoi punem si restul legumelor la rumenit. Amestecam si dupa vreo 2 minute turnam apa (sau supa de legume) peste, cat sa acopere totul. Adaugam cimbrul, mararul, nucsoara si restul condimentelor.

3. – Acoperim oala si ne retragem undeva sa ne plangem de caldura infernala, care ne acapareaza viata. Pana terminam de molfait si suspinat, adica vreo 15 minute, legumele fierb, fara sa le mai pese de canicula. Luam oala de pe foc si pasam totul in blender sau cu un blender stick/vertical. Adaugam smantana si servim dupa preferinte: cu paine prajita, cu crutoane, seminte de dovleac, seminte de in sau, why not, o portie dubla de smantana 😛

Supa crema "un-doi-trei"
Supa crema “un-doi-trei”

Pofta buna!