Courgetti cu ardei si vinete

Courgetti cu ardei si vinete
Courgetti cu ardei si vinete

Courgetti?Adica acele (cica) spaghete trendy, despre care se vorbeste peste tot?  Nu multumesc, mai bine raman eu la spaghetele mele, cu care m-am obisnuit! If it aint broken, don’t fix it! Ce atat fas-mas, ca faina, ca gluten…

Da, courgetti este un fake si un remake dupa bine cunoscutele spaghete, insa aceste “paste” din dovlecei sau zucchini sunt enervante doar pana le gustam. Apoi uitam de gandurile dezaprobatoare si critice si ne dam seama ca acest courgetti ‘prefacut’ nu poate, dar mai ales, nu vrea sa inlocuiasca pastele noastre iubite. Courgetti se vrea o alternativa pentru cei ce isi doresc ceva nou, usor, interesant si sanatos.

Pe mine ma tot rontaia curiozitatea, insa aveam impresia ca singura modalitate de a obtine aceste spaghete din dovlecei era un dispozitiv cam scump si greu de gasit. Asa ca mi-am pus pofta-n cui si am uitat de courgetti. Asta pana sa descopar o ustensila absolut geniala: curatatorul de legume julienne! EVRIKA! Singurul lucru la care a trebuit sa  renunt, sunt acele bucle jucause, care se obtin folosind acel spiromat greu de gasit. Good enough!

Courgetti pot fi servite cu sos Bolognese, Milanese, cu carne, cu legume, cu sosuri exotice sau extrem de banale. Gustul dovleceilor este neutru, deci poate fi completat si pus in valoare de o multime de arome.

Ingrediente pentru 2 persoane:

— 2 dovlecei medii, aprox. 250gr de persoana
— 1 ceapa mica
— 2 catei de usturoi
— 1/2 ardei kapia, cuburi
— 1/2 vanata medie, cuburi
— 1 lingura de ulei de masline
— marar, parmezan ras
— sare, piper, pasta de ardei iuti

Mod de preparare:

Curatam ceapa si usturoiul, le tocam cat mai marunt. Apoi curatam dovleceii de coaja si cu ajutorul curatatorului julienne, “formam” spaghetele noastre vegetale. Jumatatea de ardei kapia si jumatatea de vanata se taie cubulete mici.

Calim ceapa si usturoiul, adaugam cubuletele de ardei si vinete si le prajim timp de 2-3 minute, amestecand din cand in cand. Apoi adaugam peste legumele sotate spaghetele noastre de dovlecei si amestecam cu grija. Lasam totul pe foc maxim 5-6 minute. Asezonam si servim cu fulgi de parmezan.

Iata o reteta über-usoara, fresh, deloc costisitoare si foarte sanatoasa. Investiti intr-un curatator julienne (perfect si pentru morcovi, castraveti, ornamente etc.) sau poate chiar intr-un spiromat!

Dupa cum v-am spus aceste “paste” pot fi combinate cu carne, legume si sosuri de tot felul. In cazul nostru dovleceii s-au inmuiat alaturi de legumele din tigaie. In cazul in care nu doriti sa serviti totul sub forma de 134-in-1 si amestecat, ci cu sos deasupra, puteti sa fierbeti courgetti in apa putin sarata timp de 1 minut la foc mic.

Pofta buna!

Courgetti!

Inghetata de pere si ghimbir

Turn delicios cu inghetata de pere si ghimbir
Turn delicios cu inghetata de pere si ghimbir

Pere si ghimbir? Da! E o combinatie la care nu m-as fi gandit niciodata, mai ales cand vine vorba de o inghetata. Aromele insa fuzioneaza perfect, para dulce si zemoasa se combina cu gustul revigorant al ghimbirului.

Perele ocupa locul 3 de pe lista mea de top 5 fructe de vara. Exista numeroase soiuri de pere de vara, untoasa Giffard, Pergamut si al meu all-time-favorite  din gradina parintilor mei. Este o combinatie dintre mai multe soiuri, cred, si are o textura ferma, care apoi devine untoasa si frageda. Best.Thing.Ever.

Weekend-ul trecut am primit un pachet durduliu de acasa, si pe langa prune gustoase, ardei colorati si castraveti “ropogós”, adica crunchy, am gasit si o punga cu pere. Iuhuuuuu! Instant eram cu cutitul in mana, mi-am taiat vreo 2 pere in bucatele mici si le-am savurat ca pe niste praline scumpe, placate cu foite de aur.

Ce am facut cu restul perelor? Inghetata! Pentru ca e cald si pentru ca mai rar se gaseste sorbet sau inghetata de pere la gelaterii. Am gasit zilele trecute o reteta de prajitura cu pere si ghimbir pe Pinterest, asa ca am zis sa incerc combinatia asta ciudata in reteta mea de inghetata. Vedeti ce a iesit!

Un rasfat delicios

Ingrediente pentru ca.  1L de inghetata:

— 6 pere medii, zemoase si coapte
— 200 ml de frisca lichida
— 4 linguri de zahar brun/ miere
— 1 lingurita de extract de vanilie
— o bucatica de ghimbir, cam de marimea unghiei de la degetul mare
— 2 biscuiti de ovaz, seminte chia, rulouri de napolitana – pentru decor

Mod de preparare:

Spalam bine perele si le taiem cuburi. Apoi le pasam cu ajutorul unui blender sau blender vertical. In acest piure de pere adaugam zaharul sau mierea si cam jumatate din ghimbirul razuit. Amestecam si gustam.
Daca va place gustul ghimbirului adaugati si restul, daca nu sunteti obisnuiti cu aroma ‘gingeroasa’, opriti-va aici. Nota finala o da esenta de vanilie. Adaugam frisca lichida, amestecam bine, mai gustam 😉 apoi bagam inghetata la congelator pentru minim 6-8 ore. Pentru o textura mai aerata, este recomandat sa amestecati inghetata la interval de 2 ore.

Optional, puteti adauga si nuci maruntite sau bucatele de pere la inghetata. E absolut delicioasa: mancata cu o lingura mare, direct din vasul in care a stat la congelator, servita alaturi de niste rulouri cu gust de ciocolata amaruie sau tiramisu.

Inghetata de pere cu rulouri de napolitana
Inghetata de pere cu rulouri de napolitana

Pentru o servire mai deosebita am ales sa tai o para in felii si sa ‘construiesc’ un turn delicios, stratificand inghetata-felie de para si tot asa. Pentru un plus de textura am adaugat praf de biscuiti de ovaz si putina miere.

Mai am vreo 5 pere la pastrare si vreo 6 retete notate si inventate pentru ele. Disper….haha!

Pofta!

Ready for my close-up!
Ready for my close-up!

 

Mini tarte cu crema de branza si fructe de sezon

Mini tarte cu fructe de sezon
Mini tarte cu fructe de sezon

Aventura suprema: desertul!
Recunosc, nu sunt la fel de viteaza si aventuriera cand vine vorba de deserturi, dar cred ca a venit timpul sa renunt la aceasta frica nefondata si sa ma apuc de deserturi si ‘dulcegarii’.

Sunt atipica, quasi oaia neagra a familiei, pentru ca nu sunt mare amatoare de dulciuri. Imi plac cateva deserturi, care toate au cate o poveste si imi aduc aminte de copilarie. De exemplu prajitura cu mere si scortisoara, care era un slagar al verii si o asociez cu clipele petrecute pe treptele casei curatand mere si incercand sa gasesc o tehnica ultra-revolutionara pentru razuitul merelor, care mereu ma lasa cu rani pe degetele.

Spuma delicioasa de zmeura pe care o pregatea mama era …mmmm. Nu prea exista cuvinte care sa descrie gustul acelor fructe, culese chiar de mine, luptand cu paianjeni si furnici care traiau in tufisurile de zmeura.

Aceste mini tarte sunt inspirate de tartele mele preferate, cele cu spuma de nuca si visine, pe care le facea bunica. Ohh, happy days!
Eu am ales sa inlocuiesc spuma de nuca cu o crema de branza usoara si visinele cu ce am avut prin casa, respectiv zmeura, piersici si rodie. Este o reteta usoara, uitati, mi-a reusit chiar si mie! 😉

Ingrediente pentru 10 mini-tarte:

Pentru aluat:

— 250 gr faina
— 125 gr unt rece rece
— 1 galbenus de ou
— 1 praf de sare
— 2 linguri de zahar tos
— 3-4 linguri de apa rece

Pentru crema:

— 1 plic budinca de vanilie
— 400 ml lapte
— 4 linguri de zahar
— semintele de la o pastaie de vanilie/esenta de vanilie
— 100 gr branza de vaca
— zeama de lamaie, de la 1/2 lamaie sau aprox. 2 linguri
— coaja de lamaie
— fructe de sezon: zmeura, piersici, nectarine, coacaze, mure, afine etc.

Mod de preparare:

Aluatul cosuletelor este unul clasic de tarta. Importanta maxima are untul rece, cat mai rece, care incorporat in faina formeaza o baza sfaramicioasa pentru crema de vanilie.

Intr-un bol amestecam faina cu zaharul si praful de sare, apoi incorporam si untul rece taiat cubulete. Lucram cat de repede putem, imitand cu degetele dansul hipnotizant al lui Michael Flatley din Lord of the Dance. Cand textura aluatului seamana cu pesmetul adaugam galbenusul de ou si putin cate putin apa rece. Cand compozitia s-a legat, o scoatem pe blatul de lucru si o framantam, lucrand din nou in tempo vioi, allegro! Formam o bila din aluat, o turtim si o imbracam in folie alimentara. Pac la frigider pentru 30 minute, timp in care preparam budinca de vanilie conform instructiunilor de pe ambalaj.

Cand am terminat cu budinca, o acoperim la suprafata cu folie alimentara ca sa evitam formarea unei pielite si o  punem la racit.

Insiruim formele pentru cosulete, eu am cumparat un set basic de 25 bucati de la Auchan. Scoatem aluatul de la frigider si o taiem in bucatele mici, cam cat o nuca. Cu ajutorul degetelor presam aluatul in forma, incercand sa obtinem un strat cat mai egal. Cand am terminat, gaurim baza aluatului din forme cu o furculita ca sa nu creasca foarte mult la cuptor.
Urmeaza pasul care pare cel mai inutil, anevoios si enervant, dar promit ca nu e (adica nu e un pas inutil, dar da, e enervant): tapetarea cosuletelor de aluat cu hartie de copt. Odata tapetate individual cu hartie de copt, umplem cosuletele cu fasole, orez, naut uscat sau orice altceva ce ia usor forma cosuletelor si nu le lasa sa creasca.
Punem mini-tartele inca o data la frigider, timp de aprox. 20 minute.
Pregatim repede crema sa mai avem timp de 2 guri de cafea inainte sa bagam cosuletele la cuptor. Promit ca e extrem de usor: sfaramam branza de vaci cu o furculita pana are o consistenta fina, aproape lipicioasa, adaugam budinca, semintele sau esenta de vanilie, zeama si coaja de lamaie si amestecam pana obtinem o crema pe placul nostru. Gustam sa vedem daca e destul de dulce, daca va plac tartele mai dulci sau aveti fructe mai acrisoare puteti sa mai adaugati niste zahar tos sau zahar vanilat.

Bem cele 2 guri de cafea si pornim operatiunea <THIS IS TARTAAAA>! Scoatem cosuletele de la frigider si repede-repejor le bagam in cuptorul preincalzit la 170° C, timp de 10 minute. Dupa 10 minute le scoatem si indepartam greutatile din hartia de copt si continut, si inapoi la cuptor pentru inca 10 minute sau pana se rumenesc frumos. Le scoatem de la cuptor si  asteptam sa se raceasca. Timpul acesta il puteti folosi pentru a va felicita pentru reusita, eu cel putin asta am facut 🙂

Scoatem mini-tartele din forme, le umplem cu crema de vanilie, asezam fructele deasupra si ne bucuram de minunatele cosulete, care nu numai ca arata intr-un fel, dar sunt si extrem de buneeee! Promit!
Garnisim cu frunze de menta si presaram cu zahar pudra.

Tarta sub un nor de zahar pudra
Tarta sub un nor de zahar pudra

Lauda de sine, nu miroase-a bine….DAR, au iesit exceptionale aceste mini-tarte si simt ca am mai facut un pas spre lumea minunata a dulciurilor.

Pofta buna!

La nuit française – camembert copt si joie de vivre

Camembert copt cu rozmarin si usturoi
Camembert copt cu rozmarin si usturoi

 

C'est délicieux! Brochettes de pain, de romarin et de camembert au four ! 
Ne pas oublier un bon vin!

Camembertul copt cu infuzie de rozmarin, usturoi si bacon, cu dipperi de paine prajita costituie o gustare mai deosebita, care va fi un hit instant, in cercul prietenilor si a iubitorilor de vin. Am gasit aceasta reteta pe Youtube, iar Jamie Oliver a reusit sa ma convinga, once again, ca o mancare nu trebuie sa fie ultra-complicata, nici mega-costisitoare.

Este o reteta perfecta pentru acele seri din timpul saptamanii, cand simti nevoia sa petreci putin quality time cu oameni dragi si sa savurezi un vin bun. Stim cu totii: o mancare e mult mai gustoasa atunci, cand e impartita cu prieteni.

Paine si rozmarin

Sa trecem, deci, la treaba!

Ingrediente pentru 3-4 persoane:
— 250 g branza camembert
— 6 felii de paine mai groase
— 30 gr bacon (crud – uscat)
— 50 g merisoare uscate
— 50 g nuci
— ulei de masline
— sare, piper
— 4 crengi de rozmarin

Mod de preparare:

Preincalzim cuptorul la 180º C / pozitia 4 la cuptorul pe gaz.
Scoatem camembertul din forma, tapetam forma cu hartie de copt si asezam camembertul la loc. Scalpam camembertul. Rupem 5 ciurciuri de rozmarin si le infigem alaturi de un catel de usturoi taiat fasii subtiri in partea decupata. Asezonam cu un praf de sare, piper si stropim cu ulei de masline.

Feliile de paine le rupem in bucatele bite size, le insiruim pe crengile curatate de rozmarin si le stropim cu ulei de masline. Pregatim o tava cu hartie de copt si asezam pe rand camembertul, fasiile de bacon si frigaruile de paine.

Se lasa totul la cuptor 15 – 20 minute sau pana camembertul face crusta, timp in care tocam marunt merisoarele si nucile.

Servim camembertul fierbinte, alaturi de painea prajita si mixul de merisoare si nuci tocate. Toate gusturile se leaga cu un vin rosu, sec.

Camembert copt
Camembert copt

Pofta buna si bon appétit!

Un papricas de pui, care nici nu trebuia sa fie!

Papricas din piept de pui si cartofi aurii
Papricas din piept de pui si cartofi aurii

Inainte sa mi se atraga atentia asupra faptului, ca un papricas de pui adevarat nu se face numai din piept de pui si se serveste numai si numai cu galuste proaspete home-made, sa stiti ca acesta este cel mai random papricas vreodata. Ever!

Mi s-a intamplat intr-o dupa amiaza de sambata sa cotrobai frigiderul si dulapul dupa ingrediente din care as putea compune o mancare decenta, nici foarte fancy, nici foarte basic…treaba grea, cand nu ai mai fost la cumparaturi de cateva zile bune.
Am gasit asa: 2 cepe (nici verzi de primavara, nici galbene, intr-o stare tranzitorie), cartofi la fel de nehotarati precum ceapa, niste marar proaspat, vreo 5 rosii durdulii si in congelator, pachetelul salvator de, ce credeam eu, pulpe dezosate de pui. Avem norocul de niste parinti tare draguti si grijulii, care ne mai trimit pachete cu tot felul de bunatati. M-am gandit sa fac un piure de cartofi cu niste fasii de pulpe dezosate si o salata de rosii cu ceapa. V-am spus, nimic complicat, o cina decenta de sambata. Am pus punga cu carne la dezghetat si mi-am vazut de treburi.

Cand sa ma apuc de gatit, hoho surpriza, era piept de pui feliat in punga! Ne adaptam, ne conformam. Chiar in momentul in care am terminat de taiat pieptul de pui fasii, imi suna telefonul. Si ma conversez si ma conversez, inchid telefonul….si ma trezesc cu ceapa taiata si deja pe jumatate calita in tigaie. Cand, cum?!? Am obiceiul de a mai face ceva in paralel cand vorbesc la telefon, spal vase sau curat legume – acum am curatat, taiat si calit doua cepe fara sa imi dau seama.
Buuun ne conformam din nou! Arunc si doi catei de usturoi la ceapa, pun fasiile de piept de pui peste si ma gandesc sa mai adaug o lingura de pasta de ardei tocati, tot parte din pachetelul de acasa. Deschid frigiderul, dau nas in nas cu smantana si … ati ghicit, m-am conformat din nou. Asa a ajuns sa se transforme pulpele de pui intr-un papricas din piept de pui, demential de bun. Ahh, am si uitat sa mentionez, piureul de cartofi s-a transformat si el in cartofi aurii crocanti. Rosiile? Hmmm….

Ingrediente pentru 2 portii:

— 400 gr piept de pui
— 2 cepe
— 2 catei de usturoi
— 1 lingura de pasta de ardei tocat / 1 ardei capia tocat marunt-marunt
— sare, piper, cimbru, boia de calitate
— 2-3 frunze de dafin
— 1 cana apa
— 200 gr smantana, minim 20% grasime
— 2 linguri de faina
— 400 gr cartofi
— marar proaspat
— 3 linguri de ulei de masline

Mod de preparare:

Curatam, tocam si calim ceapa in 2 linguri de ulei. Adaugam usturoiul zdrobit, lasam sa se prajeasca 1-2 minute, apoi pasta de ardei si pieptul de pui taiat fasii. Dupa ce carnea a prins un picut de culoare, adaugam sarea, piperul, cimbrul si boiaua, frunzele de dafin, amestecam totul bine apoi turnam cana de apa peste. Acoperim tigaia si lasam sa fiarba la foc mic, timp de 20 minute. In cazul in care s-a evaporat prea repede apa, puteti suplimenta pe parcurs.

Pana se gata carnea, curatam cartofii, ii taiem cuburi si punem la fiert in apa cu sare.
Ceapa, usturoiul si apa scazuta formeaza o baza excelenta pentru sosul…ahhh ca si acum imi ploua in gura 🙂 Smantana, cele doua linguri de faina si un pic de apa se amesteca energic intr-un bol si se adauga peste pui. Cand sosul s-a ingrosat, oprim focul si ne ocupam de cartofi. Ii scurgem si ii ‘tragem’ in tigaie in putin ulei, pana devin aurii si crocanti. Garnisim cartofii cu marar proaspat.

Cum sa va spun….a fost delicioooos! Mananc papricas de cand ma stiu si combinatia asta m-a facut sa tresar! Texturile crocante, cimbrul cu frunzele de dafin si mararul proaspat, sosul matasos – toate se combina perfect, rezultatul fiind incredibil de delicios. O reteta, care merita incercata!

Papricas cu sos bogat si matasos
Papricas cu sos bogat si matasos

Poftaaa!

P. S.: In cazul in care va intrebati, rosiile au ajuns intr-o ciorba fresh de pastai. Stay tuned! 😉